Şi a plecat. Sunt trist.
Mă simt bolnav ca niciodată,
Aşa mă simt.
Doar “plin” de o jumătate.
Ea e departe.
Cine o fii crezut că este atât de greu?
Că făra ea, eu parcă nu pot exista.

Uşor, încet, mai trag de mine
Încă o zi! Şi încă o zi!
Dar asta doar până-n acel moment
Când ea va reveni.
O port în suflet chiar dacă e departe.
Ea-mi completează cealaltă jumătate.
Şi-mi zic mereu, în fiecare zi
Mă-mbărbătez şi-mi spun: va reveni!
Pentru că făra ea, eu parcă nu pot exista,
Şi-mi zic mereu, în fiecare zi,
Va reveni!

Va reveni.
Cu zâmbetul ei cald,
Cu ochii de smarald, înlacrimati,
Ea de departe mă va zări,
Când o să pun piciorul pe peronul gării
Unde opreşte trenul de la miază zi,
În locul unde ea departe a plecat.
Şi-mi zic mereu că
În curând o să vina şi această zi,
Când ea va reveni.

Va reveni într-o zi de Martie,
Un Martie atât de crud,
Atât de dezgheţat,
Să mă îmbrăţişeze,
Şi să-mi spună uşor, şoptit
Acolo pe peron,
Cu un sărut şi ochii lăcrimând:
Bunul meu iubit, eu te aştept de ceva timp,
Bine ai venit! Bine ai sosit!