Calatorind prin lumea asta…
Cu pasii repezi cu gandul la nea…
Am ales sa va relatez ceva.
Se facea candva…
Ca fiecare se gandea la o stea
Alegand, alergand, visand la nea
Am sa va zic povestea mea
Cineva candva mi-a zis asa:
“Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani am eu grija!”
Oare ce se va intampla daca pentru o zi, sau pentru un minut, ne-am demasca?
Sincer nu stiu ce sa mai cred, fiecare dintre noi trecem prin anumite momente ale vietii…unele mai placute…altele mai neplacute dar de asta suntem oameni…Simtim, gandim si traim!
De ce este nevoie sa pozam in altcineva, de ce nu suntem in stare sa fim noi insine? Pentru ce ne ascundem dupa deget…cand noi nu stim sa spunem multumesc, te rog sau pur si simplu sa zambim…cu adevarat? Pentru ce sa inventam scenarii si sa pozam in oameni fericiti cand de fapt avem sufletul de gheata?
Curaj! Fii om! Fii correct! Dezvolta-ti bunul simt! Spune ca iti place, recunoste cand gresesti, actioneaza si ajuta dezinteresat! Nu astepta de la altul ceea ce tu insuti nu poti da!
Va multumesc voua prietenilor mei adevarati, care de-alungul timpului ati ramas langa mine…cat despre ceilalti nu pot decat sa va compatimesc ca nu ati evoluat!
Nimic nu este usor si nici intamplator, iar fulgii de nea se topesc in palma mea…
Asa sa se inmoaie si sufletul hain si plin de rautate…
Si sa speram ca intr-o zi, pentru fiecare dintre voi steaua va straluci.